Istoria aromaterapiei

Aromaterapia este arta și știința care urmăresc utilizarea uleiurilor esențiale pentru menținerea sau ameliorarea sănătății și frumuseții. Această medicină complementară echilibrează cele trei corpuri: corpul fizic, mental și spiritual. Etimologic, termenul aromaterapie înseamnă ”tratamentul bolilor (terapia) cu ajutorul aromelor (esențelor sau uleiurilor esențiale provenite de la plantele aromatice)”.

Toate vechile civilizații – chineză, indiană, egipteană, greacă, romană și arabă – foloseau aromaterapia pentru confortul fizic și psihologic. Este o tradiție care datează de mai bine de 5 000 de ani.

Antichitate

Cel mai vechi document cunoscut care conține referințe la aromaterapie datează din anul 2 700 î. Hr. Este vorba de o carte chineză care prezintă peste 356 de plante medicinale și explică modul în care acestea pot fi folosite pentru tratarea unor afecțiuni, fie prin tehnici de masaj, fie prin absorbție. Chinezii ardeau lemn aromat, ierburi și tămâie ca ofrande aduse zeilor.

Aproape în aceeași perioadă, medicina indiană, cunoscută sub numele de Ayurveda, prescria masajul aromatic și folosirea unor plante și esențe de lemn pentru vindecare. În treacăt fie spus, termenul Ayurveda înseamnă ”cunoașterea longevității”.

Egiptenii erau și ei inițiați în această știință. Pe pereții unor morminte au fost descoperite picturi reprezentând practica masajului. Scrieri datând din 1 555 î.Hr. prezentau rețete de medicamente pe bază de ierburi și uleiuri esențiale care sunt folosite și în zilele noastre. În Egipt, vindecătorii erau clasificați în trei categorii: chirurgii – cei care practicau operațiile –, medicii – cei care prescriau substanțele medicinale – și vrăjitorii – cei care foloseau magia și exorcismul pentru tratarea bolnavilor.

Grecia a contribuit și ea la evoluția aromaterapiei (chiar dacă numele nu era încă folosit). Medicul Dioscoride a scris o carte minunată despre plantele medicinale, a cărei valabilitate a rămas de necontestat până în zilele noastre.

Modernitate

Medic, filozof și mistic arabo-islamic din secolul al X-lea d.Hr., Ibn Sina, cunoscut și sub numele de Avicenna, a scris câteva tratate care au ajuns până la noi. Lucrarea sa ”Canonul medicinei” a stat mult timp la baza studiilor medicale atât în Orient, cât și în Occident. Tot în Orientul Apropiat a fost descoperit principiul distilării, care permitea obținerea uleiurilor esențiale, îndeosebi cel de trandafir. În secolul al XIII-lea, orașul Damasc era chiar centrul internațional pentru cultivarea și distilarea trandafirului.

De-a lungul secolelor, descoperirile s-au înmulțit în toate țările, îndeosebi în Germania și Anglia, datorită unor oameni de știință precum Hieronymus Brunschwig, Nicholas Culpeper, John Parkinson și John Gerard. Ciuma, care bântuia în acea perioadă din cauza insalubrității locuințelor, era tratată cu diferite remedii pe bază de uleiuri esențiale, ale căror calități antiseptice erau de netăgăduit. În Anglia, John Pechey a descoperit efectul cuișoarelor pentru durerile de dinți. Atunci s-a impus acesta ca analgezic principal.

În secolul al XIX-lea, tuberculoza era una dintre principalele cauze de deces. Dar s-a remarcat că cei care lucrau pe câmpurile de flori destinate parfumeriei erau mai puțin atacați decât ansamblul populației. Chamberland, Cadeac și Meunier au publicat un studiu care demonstra că microorganismele unor boli erau cu ușurință ucise de uleiuri esențiale precum scorțișoară, cimbru, lavandă, ienupăr, lemn de santal și lemn de cedru.

Părintele aromaterapiei

Cuvântul aromaterapie a fost creat abia în anul 1928 de către René-Maurice Gattefossé, un chimist francez care a descoperit accidental proprietățile de vindecare ale florilor de levănțică. Alegându-se cu arsuri serioase la mâini, în urma unei experiențe de laborator, el și-a cufundat imediat mâinile într-o cuvă plină cu ulei pur de levănțică.

Uleiul esențial de levănțică era produsul cel mai răcoritor și mai calmant aflat la îndemână. Astfel a descoperit Gattefossé că mâinile s-au vindecat foarte repede și că arsurile nu au lăsat nici o cicatrice. Această experiență i-a adus titlul de părinte fondator al aromaterapiei. În zilele noastre, aromaterapia a ajuns să fie recunoscută ca fiind o tehnică de medicină naturală și alternativă, totodată preventivă și curativă. zeta24 it-solutions ∇ webkatalog.zeta24.com – Casino Spiele