Fă-ți timp pentru răsfăț cu uleiurile esențiale

Între muncă, e-mailuri, practică, școală și toate lucrurile care îți încarcă programul, fă-ți timp și pentru tine! Află care sunt cei 3 pași care trebuie urmați pentru a avea parte de răsfățul dorit, folosind uleiurile esentiale.

Publicat pe 20 septembrie 2016 în Utilizare uleiuri esențiale

Când programul tău este încărcat cu ,,a ajuta” și ,,a avea grijă” de toată lumea, este ușor să uiți de nevoile tale. Din fericire, este nevoie doar de câțiva pași prin care să obții o seară doar pentru tine! Ți-am pregătit trei sfaturi care te vor ajuta să îți plănuiești o seară binemeritată.

Pasul 1: Plănuiește în avans

Ai auzit-o și înainte – dacă nu plănuiești, nu realizezi! Acest lucru este valabil și în privința timpului dedicat pentru tine. Marchează seara ta specială în calendar și trateaz-o ca pe o prioritate. Nu ai refuza niciodată unui prieten în nevoie, așa că oferă-ți și ție același respect.

După ce ai stabilit data, începe pregătirile necesare. Contactează o bonă sau roagă-l pe soțul tău să petreacă timp cu copiii în parc pentru câteva ore. Îngrijește-te de treburile casei și pregătește dinainte tot ceea ce ai nevoie pentru răsfățul tău, poate fi o carte nouă sau niște gustări ușoare. Încearcă să elimini tot ceea ce ar putea să te distragă pe parcursul serii tale speciale.

Pasul 2: Pregătește ambientul

Deși imaginea răsfățului arată pentru fiecare diferit, scopul este acela de a crea cel mai relaxant ambient pentru tine. Începe prin a umple casa cu armonia unei muzici cu efect de calmare, diminuează lumina, aprinde câteva lumânări și difuzează amestecul tău favorit de ulei esențial.

Dorești să te răsfeți? Investește într-un aparat nou de difuzare a uleiurilor esențiale pentru a transforma experiența ta într-una similară cu cea de la un spa. Consultă toate variantele noastre de difuzoare și găsește-l pe cel potrivit pentru tine. Alege un aparat simplu și cochet cum ar fi Dewdrop , sau unul luxos ca Aria. E important să folosești aroma perfectă în timpul nopții tale de relaxare. Noi suntem fanii aromelor clasice cum ar fi lavanda, mușețelul german, lemnul de cedru, iasomia și Ylang Ylang.

Adaugă un plus de rafinament și răsfață-te cu niște gustări ușoare. Creează un platou cu gustările tale preferate și nu uita de băuturi!

Pasul 3: Relaxează-te!

După ce ai terminat cu pregătirile, este timpul să te răsfeți! Cuibărește-te și citește o carte bună, urmărește o emisiune sau fă orice altceva îți place. Ai nevoie de ajutor pentru a-ți plănui seara perfectă? Aruncă o privire asupra ideilor noastre, toate infuzate cu beneficiile uleiurilor esențiale.

Băile spa

Relaxează-te într-o atmosferă de spa, bucurându-te de confortul și răsfățul casei tale. Cu toții iubim ,,bonusurile” unei băi ca măștile faciale, o carte captivantă, gelurile de duș și loțiunile de corp.

Relaxare facială

Prepară-ți o mască facială în doar câțiva pași! Bazele pielii frumoase sunt curățarea, tonifierea și hidratarea, iar pentru un plus de vigoare, exfolierea ușoară. Puțină îngrijire suplimentară și vei experimenta un răsfăț dincolo de așteptări.

Închide ochii și masează-ți mușchii faciali cu mișcări circulare, largi. Începe cu zona din jurul gurii, continuă pe lângă fosele nazale și apoi pe pomeți. Masează apoi fruntea și tâmplele. Aici se acumulează multă tensiune, deci petrece mai mult timp în aceste zone. Pentru aproximativ un minut, masează atât fruntea, cât și tâmplele.

Pedichiură revigorantă

Simte-te minunat din cap până în picioare. O pedichiură făcută acasă este ușor de realizat și te scutește de o vizită la salon. În plus, petrece puțin timp pentru a-ți face pedichiura și picioarele tale vor arăta minunat pentru zile sau chiar săptămâni!